Cărțile lui 2021
În timp poate o să îmi amintesc de anii aceștia de pandemie și ca de perioada în care pentru că lucram și stăteam atât de mult acasă, reușeam să citesc mai cu spor decât am făcut-o vreodată în ultimii 10 ani. Tot astea sunt vremurile în care am început să cumpăr cărți (multe) și să mă alimentez mai puțin din vechea bibliotecă a familiei. La final de 2020 îmi propuneam să îmi grupez lecturile pe țări, ba chiar am dus la bun sfârșit și provocarea literaturii europene, iar toate astea mi-au dat un avânt și o poftă pe care nu știam că le mai am. Pe de altă parte, metoda aceasta matematică cu care era calculat cu mult timp înainte ce am timp să citesc în fiecare lună, mi-a omorât spontaneitatea și spre finalul anului m-a obosit. Am spus în decembrie că vreau să adun 20 de lecturi în 2021 - am strâns până la urmă 22 - dar am învățat că bornele nu sunt amuzante sau practice, cel puțin nu pentru mine și cărțile mele, așa că m-am lecuit deja după prima rundă de încercări. Dar au fost și multe părți frumoase, am descoperit o mulțime de autori noi buni, în special contemporani sau moderni, ceva inedit pentru mine. Cu romanele clasice am stat foarte prost, au fost doar vreo 2-3 (dar bune), mi-am continuat recenta pasiune pentru literatura japoneză, am făcut cunoștință cu scriitorii sud-americani care mi s-au părut grozavi, am strecurat chiar și un strop de istorie bucureșteană și am dat-o în bară cu literatura română din care nu am apucat să citesc nimic 😔. Sunt însă în pas cu "moda" și repejor întocmesc un top 10 personal al celor mai bune cărți din 2021:
#1 Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez. Istoria familiei Buendia este cea mai originală și captivantă poveste pe care am citit-o eu vreodată, imaginația se revarsă din fiecare frază, iar vastitatea și construcția ideilor sunt atât de bine gândite, încât pare că volumul a sintetizat în paginile sale lumea întreagă de oricând și de oriunde. Realismul magic al lui Marquez a fost așa de bun încât amân să îi mai citesc vreo carte, de teamă că niciuna nu are cum să se mai ridice la acest nivel.
#2 Toba de tinichea, Günter Grass. Cea mai mare surpriză a anului, genul de carte despre care nu am văzut vorbindu-se pe nicăieri și pe care sigur nu aș fi citit-o dacă nu era provocarea literaturii europene. Nu știu cum de a rămas Toba de tinichea așa o comoară ascunsă, este, desigur, controversată și atipică, dar cinismul cu care Günter Grass scrie despre război, urâțenia din oameni și mutilarea sufletelor o ridică la rang de capodoperă.
#3 Femeia de hârtie, Rabih Alameddine. Acest loc trei e greu să îl justific, pur și simplu mi-a plăcut inexplicabil povestea libaneză a Aaliyei cea singuratică. Nu se vrea a fi o carte monumentală, însă prin simplitatea și naturalețea ei m-a cucerit definitiv, mi-a produs o stare de liniște și de bine și nu în ultimul rând mi-a oferit pe tavă nenumărate titluri de opere valoroase și mai puțin cunoscute care sunt pomenite și lăudate de personajul principal.
#4 Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov. Disidenții ruși din epoca stalinistă au scris cu năduf și ironie, iar Bulgakov nu face excepție. Moscoviții prostiți și denaturați primesc o vizită neașteptată din partea Lordului Umbrelor, care scoate la lumină mucegaiul societății, își bate joc de el și apoi îl glorifică într-un bal somptuos.
#5 În căutarea timpului pierdut - Swann, Marcel Proust. M-a durut mintea de la cartea asta, căci așa fraze lungi și încâlcite nu mi-a fost dat să văd până acum. Emoție, sensibilitate, melancolie, amintiri, copilărie și părinți, vremuri apuse reînviate, suferință și îndoieli, căutarea unui timp pierdut. Prea multe sentimente, prea multe întrebări, prea inutil. Proust scrie cu o eleganță deosebită, în ciuda subiectelor încâlcite și a descrierilor nesfârșite.
#6 Grădina cețurilor din amurg, Tan Twan Eng. Niște povești de groază inspirate din realitatea crudă a războiului sunt retrăite într-un fundal poetic alcătuit din munți verzi, o grădină tainică și multe alte arte japoneze. Mi-a plăcut mult mixul cultural al Malaysiei, m-a intrigat istoria ei, iar cartea am citit-o cu mare poftă, chiar dacă personajele nu mi s-au părut neapărat memorabile.
#7 Sorgul roșu, Mo Yan. Și eu sunt surprinsă că romanul ăsta a intrat în top, simt că mi s-a strecurat pe furiș în minte și acolo a început să își strige măreția. Autorul chinez nu scrie deloc frumos, nici elegant, nici subtil, nu stârnește nici cheful de vizitat China (ba chiar îl retează din rădăcină), în schimb povestește cu o cruzime implacabilă ororile trăite de chinezii din jurul celui de-al doilea război mondial. Pe lângă realismul acesta deloc idealizat, Mo Yan dă dovadă și de originalitate, făcând imposibilă anticiparea pe parcusrul cărții.
#8 Lituma în Anzi, Mario Vargas Llosa. Anzii peruani m-au fascinat de mic copil, e drept că nu îmi imaginam că pot fi așa de violenți, iar locuitorii lor actuali atât de sălbatici. Știu că Llosa adoră să exagereze și să șocheze, dar chiar și așa poveștile cu teroriștii comuniști ascunși în pustietățile întinse sunt bucăți rupte din istoria recentă a țării.
#9 O mie de cocori, Yasunari Kawabata. Pentru că am devenit fan al literaturii nipone, caut să cumpăr cam tot ce găsesc scris de Kawabata si Inoue, preferații mei. Deși nu a strălucit precum Maestrul de ceai, are frumusețea și delicatețea unui poem japonez în proză.
#10 Du-te și pune un străjer, Harper Lee. Continuarea lui ...Să ucizi o pasăre cântătoare mi s-a părut cu picioarele pe pământ și cu o abordare moderată și rațională, chiar dacă tratează subiectul sensibil al discriminării rasiale.
***************
Noiembrie - Kosovo
