Cărțile Europei: Maestrul și Margareta - Mihail Bulgakov * * * *

 

"O să vă duceți în neființă, iar eu voi bea bucuros pentru ființă din cupa în care o să vă transformați"

Am așteptat cu nerăbdare rândul Rusiei încă de când am tras la sorți țările pentru jocul meu beletristic, adică tocmai din decembrie 2020. De când am descoperit-o, literatura rusă a fost pentru mine etalonul în domeniu, nivelul la care ar trebui să aspire orice scriitor. Mulți ani mai târziu, experiența mea s-a schimbat, eu sunt diferită, perspectivele s-au nuanțat și iată că nu am mai reușit să regăsesc perfecțiunea aceea, ea a rămas doar în amintiri. Cred însă că nici cartea aleasă nu mi s-a potrivit atât de bine, nu sunt o admiratoare a fanteziei chiar dacă are niște alegorii profunde în spate. Am nerușinarea să îl comentez pe Bulgakov și să spun că dacă și-ar fi împachetat ideile puțin mai subtil și mai abstract, atunci s-ar fi ținut departe de scene ușor puerile și eu aș fi putut să decretez că Maestrul și Margareta este o copodoperă fără doar și poate. În lipsă de așa ceva, din păcate, văd cartea asta în lumini și umbre, cu bune și cu rele, lipsită de măreția altor romane rusești pe care le-am devorat în adolescență. 

Însă ce fericire și ce plăcere a fost să redescopăr eleganța și rafinamentul frazelor meșteșugite și complexitatea personajelor - și acestea specifice literaturii rusești - și să mă afund cu poftă în povestea moscovită, întru totul "adevărată", după cum ne spune naratorul de mai multe ori. Stalinismul, ca o boală de care sufereau pe vremea aceea sovieticii, era fie salutat și îmbrățișat de cetățenii care erau apoi răsplătiți pe măsură, fie era deplâns ironic de unii ca Bulgakov care erau nevoiți să își asume atitudinea trădătoare. Dar oricum ai fi luat-o, era doar o altă expresie a răului, absurdului și a imposibilității oamenilor de a trăi în armonie și cinste. Stalinismul a fost doar un alt pretext ca Satana să își ridice privirea asupra lumii, căci cam așa aș enunța eu esența cărții. Universul le râdea în față moscoviților atei, parveniți, denunțatori, escroci și ipocriți pe care doar focul mistuitor îi mai putea spăla. Zâmbind amar, am dat peste situații foarte asemănătoare cu ce auzim în prezent și noi că se întâmplă prin politică, iar cea mai savuroasă (și la propriu și la figurat) mi s-a părut scena dedicată palatului scriitorilor, "Griboedov". Așa zișii artiști (de propagandă) ai vremii, legitimați ca la armată, aveau ușa deschisă pentru răsfățurile și beneficiile oferite de partid, iar în această clădire unde își aveau sediul se înfruptau din cele mai exclusiviste bunătăți, la niște prețuri de nimic.

"Îl țin minte locuitorii vechi ai Moscovei pe celebrul 'Griboedov'! Ce șalău porționat, fiert? Astea sunt fleacuri, dragă Amvrosi! Dar cega, cega în crăticioară argintie, cega în bucăți, decorată cu cozi de raci și icre proaspete? Dar ouăle cocotte cu piure de ciuperci, în ceșcuțe? Dar micile fileuri de mierlă nu v-au plăcut? Cu trufe? Prepelițe în manieră genoveză? Nouă ruble și jumătate!"

Povestea Maestrului și a Margaretei a fost pe un plan secund pentru mine, m-a lăsat în general rece, a fost bună doar să susțină construcția unor teorii interesante. Deși cât se poate de întunecată (că doar forțe necurate invadaseră orașul), atmosfera e ușor ludică, aproape copilărească pe alocuri, cu vrăjitoare răutăcioase care zboară invizibile prin cer, un motan nemernic, mare și gras care merge pe labele din spate, un costum bărbătesc care scrie singur și un porc cu servietă care protestează și îi cere adeverință lui Woland. Ivan în incipit care aleargă prin Moscova în izmene, cu o lumânare aprinsă în mână și cu o iconiță de hârtie agățată în piept oferă multă originalitate, marele bal e o realizare artistică și creativă de excepție, iar finalul este hipnotic și inevitabil. 

"ce s-ar fi întâmplat cu binele tău dacă nu ar fi existat răul, și cum ar fi arătat pământul dacă ar fi dispărut de pe el umbrele?"

Da, mi-a plăcut, în ciuda tuturor defectelor pe care i le-am găsit. E o ușurare de fiecare dată când citesc asemenea cărți, căci mă conving o dată în plus că are balta pește, că multe romane bune s-au scris în lumea asta, și toate, (dar toate!) mă așteaptă cuminți să le găsesc, să le cunosc cu multă curiozitate și să le iubesc, poate, o viață.