Du-te și pune un străjer - Harper Lee * * * *

 

Am avut ceva rețineri legate de cartea asta știind că subiectul pe care îl abordează este rasismul, iar sincer să spun eu mă simt puțin sătulă de scandalurile pe această temă care s-au tot iscat în spațiul public în ultimii ani. Sunt convinsă că există în continuare probleme și nedreptăți reale, însă părerea mea este că soluțiile găsite și abordările nu sunt întotdeauna cele mai potrivite. În fine, am ales totuși să îi dau o șansă cărții mai mult datorită lui Harper Lee, care mi s-a părut o scriitoare grozavă în celălalt roman al ei, ...Să ucizi o pasăre cântătoare. 

Du-te și pune un străjer este o continuare a poveștii lui Jean Louise (Scout, pentru cunoscători), scrisă în tinerețea autoarei, dar publicată abia în 2015, aproape de moartea sa. De data aceasta lumea nu mai este văzută prin ochii inocenți și puși pe șotii ai unor copii, ci din perspectiva unei tinere naive. Jean Louise se întoarce în vacanță în orăselul natal din Alabama cu scopul de a-și vizita rudele și prietenii, de a rememora copilăria și tovarășii de joacă, dar sfărșește ca în câteva zile (aparent banale) să se maturizeze abrupt și forțat. Deși conștientă de diferențele rasiale care au măcinat întodeauna Sudul american, de data aceasta constată că lucrurile sunt mult mai grave decât le lăsase, iar oamenii dragi ei au mentalități și convingeri care ei i se par revoltătoare. 

 "Întotdeauna e mai simplu să ne întoarcem și să vedem cum eram ieri sau acum zece ani. Greu e să vedem cum suntem acum. Dacă îți iese figura asta, o să fii bine."

Am recunoscut stilul literar american pe care l-am mai găsit și la alți scriitori de pe acolo: simplu, direct, trivial aproape, dar natural și plin de coerență. Mai presus de orice, personajele au un farmec aparte, fiecare are o personalitate puternică și unică. Atticus, tatăl venerat de Jean Louise, reușește să rămână o figură senzațională chiar dacă el provoacă șocul acestei povești prin convingerile lui conservatoare și tendințele de segregație rasială. De fapt exact de asta mi s-a părut un roman valoros, e mare lucru să reușești să nuanțezi așa de fin caracterul uman, să îți convingi cititorul că nu există om bun sau om rău, că fiecare are o motivație pentru care este ceea ce este, că deși de multe ori luptăm pentru același scop, in realitate fiecare o face din cauze diferite și personale.

"Pentru fiecare om, Jean Louise, insula lui, străjerul lui e propria conștiință. Chestia aia care se cheamă conștiință colectivă nu există."