CĂRȚILE EUROPEI: N-A DANSAT DECÂT O VARĂ - PER OLOF Ekström * * *
Oare oamenii Nordului, ai frigului, zăpezii, nopților veșnice apreciază diferit decât noi scurtele luni de vară? E posibil ca pentru ei să reprezinte evadarea dintr-un somn greu și monoton, singura șansă de a trăi zile de fericire pură, simplă? E a doua carte scandinavă pe care o citesc și în care simt respectul și fascinația lor pentru sezonul cald care pentru ei înseamnă totul sau nimic, acum ori niciodată. La iarnă voi putea dormi... spune personajul principal, însă până atunci haide, inimă, bate, picioare alergați prin pădurile verzi, ochi bucurați-vă de albastrul intens al lacurilor! Nu rezonez cu nimic din toate astea, însă pot să îi înțeleg.
Îmi continui periplul prin literatura europeană, așa că la început de an i-a venit rândul Suediei. Literatura lor este destul de populară, chiar ușor prea comercială în ultimul timp, suedezii fiind cunoscuți prin cărțile polițiste și cele pentru copii. Fiind puțin diferită, mi-a stârnit interesul 1793. În umbra morții, mă pregăteam deja să o cumpăr, când am descoperit în biblioteca de acasă N-a dansat decât o vară și am decis pe loc să nu mai dau banii pe altceva. Așa am ajuns să îmi formez niște impresii similare cu cele de la Silja, foarte asemănătoare mi s-au părut cele două. Surpriza cea mare a venit din culise, mai precis de la povestea autorului. Ekström a scris cartea la 23 de ani (nesperat de bine dacă ar fi să comparăm cu alții care nici la vârste mai înaintate nu reușesc să lege vorbele), iar apoi, ce să vedeți, s-a însurat cu o româncă, s-a mutat, a trăit și a murit în România cu puțin înainte de revoluție.
Göran și Kerstin sunt micii licurici care licăresc în toiul verii și al tinereții fragile. Lumea lui Göran, a orășeanului, se desface rapid și toate visele lui moderne se răsfiră și se pierd în vântul tare al unui sat îndepărtat din ținuturile nordice. Kerstin pe de altă parte, integrată perfect în obiceiurile rurale în care a crescut, învață că viața fericită poate să fie accesibilă și pentru ea, în armonie perfectă cu zilele simple și repetitive de la țară. Dilema romanului este totuși conflictul dintre preotul susținut de bătrânii tradiționaliști ai comunității - care sunt mai mult decât exagerați chiar și pentru anii '40 când e plasată acțiunea - și tinerii care își doresc schimbarea. Povestea are pe alocuri accente lirice, e plină de muzică, dans și teatru, adică exact ce detestă jumătatea reacționară a satului. Sunt și câteva dezbateri legate de migrația de la sat la oraș, niște teorii interesante ale lui Klas și drame tipice de o intensitate în crescendo.
"...există ceva mai folositor decât exodul de la țară? (...) Cei care pleacă, în general, o duc mai bine. Țăranii au trupul viguros și mintea ageră, dar asta nu se observă decât atunci când nu mai trăiesc la țară. (...) Satul e bolnav. Cei mai mulți dintre așa numiții oameni de seamă provin de la țară - dar crezi că ar fi ieșit ceva din ei dacă ar fi rămas acasă?"
Nici vorbă să fie vreo capodoperă, însă mi-a întrecut așteptările de la început care erau foarte scăzute, am apreciat compoziția interesantă și analiza fină a societății de acolo și de atunci, iar paginile au trecut pe nesimțite. Pentru mine a fost mai greu cu sporul la citit pentru că am avut un exemplar mai vechi, din 1991, editat nu prea reușit.
