Lituma în Anzi - Mario Vargas Llosa * * * *

 

Peru e o țară care trezește pasiuni, poftă de aventuri și explorare și cred eu că Anzii sunt piesa de rezistență în toată ecuația asta. Niște veritabili zei. Exact așa îi consideră și oamenii locului, acei serranos care se tem de forța și mânia munților. Ei au născocit povești cu pishtacos, vampirii peruani care se hrănesc cu grăsimea călătorilor singuratici. Dar probabil cel mai puternic crez este cel al duhurilor apus care sălășluiesc în vârfurile stâncoase și care provoacă avalanșele huayco aducătoare de moarte. Se ia acest fundal încărcat de tensiune, i se adaugă niște teroriști socialiști care încercuiesc satele și ucid la crăpatul zorilor și avem rețeta perfectă pentru un film de groază original. 

În cazul nostru obținem o carte cu tangențe detectivistice pentru că îl avem din nou în prim plan pe caporalul Lituma, detașat de data aceasta într-un cătun din platourile înalte. Cazul unor dispariții suspecte petrecute pe șantierul unei șosele transandine pare imposibil de rezolvat atunci când niciun muncitor nu vrea să colaboreze în anchetă. Situația este cu atât mai rea atunci când Lituma află că personajele cheie sunt cârciumarul bețiv și excentric împreună cu soția sa, vrăjitoarea.

"Ce-ar zice superiorii lui, la Huancayo, dacă le-ar trimite prin radio, de la campament, următorul raport despre cel dispărut: Sacrificat în mod neidentificat încă pentru a domoli duhurile rele din Anzi, punct. Era scris în palmă, zice martor, punct. Caz închis, punct."

Mario Vargas Llosa are un stil original, asta e sigur. De mult timp nu am mai citit o carte cu o curgere epică atât de bine legată, încărcată de suspans și plină de detalii. Am apreciat compoziția artistică privită în ansamblu: fiecare capitol are trei părți, iar fiecare dintre ele merge pe alt fir narativ, pe alte personaje. E prima dată când am întâlnit o tehnică puțin curioasă, care la început este obositoare și greu de urmărit. Uneori în timpul dialogului, când de regulă se evocă ceva din trecut, povestea prinde viață și avem un dialog în dialog, suprapus pe mai multe nivele temporare și spațiale. O ciudățenie greu de explicat, trebuie citită pentru a fi înțeleasă. În schimb recunosc că nu rezonez prea mult cu limbajul cam plastic și cam dur care am văzut că îi place la nebunie lui Llosa. E un maestru în a crea așa ceva. 

Luată cu totul, Lituma în Anzi mi s-a părut gro-za-vă, captivantă, o anti-reclamă perfectă adresată vechiului Peru, autentică și mai ales extrem de reală, în ciuda tuturor spiritelor și vrăjitoriilor andine.

"Și iată pe orizontul lanțului muntos, acolo unde piatra și cerul se atingeau, culoarea aceea stranie, între vioriu și indigo, pe care el o văzuse copiată pe atâtea fuste și șaluri de-ale indiencelor, pe pungulițele de lână aninate de țărani de urechile lamelor, și care pentru el era însăși culoarea Anzilor, a acestei sierra atât de misterioasă și de violentă."