Femeia de hârtie - Rabih Alameddine * * * * *
După o scurtă secetă de vreo două luni, săptămâna trecută am avut norocul să dau iar peste un roman foarte bun, minunat scris, care mi-a reaprins apetitul pentru citit, apetit ce începuse să se stingă ușor-ușor...Unii spun că viața e prea importantă ca să o petreci cu nasul în foi scrise de alții, eu zic că e prea scurtă ca să citești cărți proaste. Dacă tot e rost de "pierdut timpul", măcar hai să îl pierdem înconjurați de frumusețe.
Femeia de hârtie nu-i despre perfecțiune, succes sau idealuri - nici vorbă de asta - și nici nu încearcă să ne țină lecții de morală. Aaliya este o femeie ajunsă la vârsta bătrâneții care trăiește în și pentru cărți. În apartamentul ei din Beirut locuiește împreună cu numeroase cutii în care și-a stocat traducerile literare din ultimii 50 de ani. Solitudinea a transformat-o într-o persoană disciplinată, aproape obsesivă, care își respectă cu sfințenie ritualul anual. La fiecare întâi ianuarie începe un proiect nou de traducere în limba arabă a romanelor străine mult iubite, iar la final, munca este depozitată și documentată cu grijă, ferită de orice ochi străin și conservată în cutii de carton, precum o comoară secretă. Regulile stricte (în esență nefolositoare unui scop practic) pe care și le auto-impune o ajută să își păstreze luciditatea, iar cititul îi e fericirea supremă.
"Bucuria este anticiparea bucuriei."
Dar arta din viața Aaliyei nu se rezumă la romane - muzica simfonică și poezia sunt la loc de cinste, singurul lux pe care și l-a permis și dorit vreodată. Însingurarea te poate transforma într-o persoană excesiv de sensibilă și de analitică, atenția la detalii devenind a doua natură. Femeia de hârtie este peste măsură de educată în materie de literatură, dacă aveai impresia despre tine că ești un fan al domeniului, s-ar putea să te simți mic și profan, un amator care nu a auzit de o mulțime de autori, compozitori, traducători, filosofi, poeți talentați. Mi-a plăcut treaba asta, că nu ni se aruncă în față evidentul și celebritatea, pentru o pasiune adevărată trebuie să muncești, să te documentezi, să te cultivi și abia apoi vei putea să cerni singur valoarea de replici ce ni se vând ca fiind autenticul.
"Majoritatea cărților publicate în prezent sunt formate dintr-un șir de văicăreli urmate de o epifanie. Eu le zic acestor memorii și romane de confesiuni tragedii fericite. Vom izbândi și toate astea. Mi se par sentimentale și plictisitoare. (...)Dragi scriitori contemporani, mă faceți să mă simt nelalocul meu pentru că viața mea nu este la fel de clară și de concisă ca poveștile voastre."
Printre citatele profunde pe care personajul nostru le are pregătite și potrivite pentru orice moment sau întâmplare banală, Beirutul ni se dezvăluie treptat, ca un oraș rănit, vechi, cosmopolit, plin de contraste și probleme, dar nelipsit de farmecul oriental. Război, mult război, moarte și sânge, prejudecăți și mentalități anti-progresiste, sărăcie și destine nefericite și insipide, Aaliyia în cinismul ei nu uită nimic. Cu toate astea, are puterea să caute și să vadă frumusețea și să își găsească motivația de a merge mai departe, chiar și la finalul cărții când totul pare ruinat pentru ea.
"Viața la Beirut este mult prea aleatorie. Nu mă pot sili singură să cred că sunt stăpână pe prea mult din viața mea. Stabilitatea îți întărește iluzia controlului? Dacă e așa, mă întreb dacă în țările dezvoltate (nu vreau să folosesc urâciosul termen civilizate) procesul perfid al îmbătrânirii, care zdrobește iluziile, este mai dificil de îndurat. Oare eu o duc mai ușor decât femeile de vârsta mea din Londra?"
Femeia de hârtie descrie bătrânețea așa cum este ea, cu neputințe și înțelepciune, o carte de o calitate extraordinară. Citeam și aș fi vrut să nu se termine niciodată, să mă intorc în apartamentul acela din Beirut de câte ori vreau și să o întreb pe Aaliyia cu ce opere s-a mai delectat și ce gânduri analitice i-au mai trecut prin cap.
Iulie 2021
