Grădina cețurilor din amurg - Tan Twan Eng * * * *

 

"Până și cea mai palidă cerneală va dura mai mult decât memoria oamenilor."

Când spunem al doilea război mondial sau comunism, ne gândim imediat la Europa încărcată de traumele și ideologiile ei. Știm cu toții că pe întreg globul s-au dus lupte și s-au scris istorii în perioada aceea, dar nu avem timpul, curiozitatea sau poate șansa să aflăm detaliile tragice. Dar tocmai din acest motiv, al explorării altor culturi necunoscute mie, mi-am propus să citesc romane din cât mai multe țări. Una este să urmărești statistici și cronologii plictisitoare pe net și alta e să găsești povești fermecătoare puse pe hârtie de oameni de-ai locului.

Twan Eng Tan, un nume evident necunoscut mie, s-a documentat exemplar și a scris binișor despre Malaysia anilor '40 și '50. Nu aș fi crezut că mica țară asiatică are un trecut recent atât de violent și problematic. În mai puțin de 20 de ani a făcut față unei invazii japoneze catastrofale începute în '41, unui război de gherilă împotriva comuniștilor și a reușit să își declare independența față de Marea Britanie. În Grădina cețurilor din amurg istoria e împletită dibaci cu ficțiunea, personajele sunt autentice, cu personalitate, foarte diferite și reprezentative pentru diversitatea culturală din Malaysia. Căci trebuie spus că această țară e împărțită între malay (care se vor a fi adevărații băștinași), chinezi (cei mai bogați și mai engleziți) și indieni, iar în secolul trecut acestora li se adăuga și populația europeană venită să colonizeze și să își deschidă afaceri. În tot acest mix, Twan Eng Tan adaugă și arome puternice japoneze, căci până la urmă se face vorbire despre artele nipone, iar unul dintre personajele principale este nici mai mult nici mai puțin decât un japonez get-beget. 

În ultimii ani ai războiului, Malaysia (la fel ca alte țări din Asia de Sud-Est) a încercat să supraviețuiască Ocupației Japoneze, ocupație care a semănat destul de mult cu ce făceau naziștii pe continentul nostru. Yun Ling este o femeie care în tinerețe a fost "oaspetele împăratului", adică prizonieră într-un lagăr de muncă forțată. Umilințele, torturile și omorurile erau la ordinea zilei, însă ea reușește miraculos să se elibereze și să devină o judecătoare de succes în Kuala Lumpur. Continuă însă toată viața să își jelească sora ucisă și să îi urască pe japonezi. Dar pentru că avem de-a face cu beletristica, bineînțeles că lucrurile se complică. Yun Ling îl cunoaște pe Aritomo (japonez, evident), un maestru al grădinilor stabilit în Cameron Highlands (o zonă muntoasă superbă din centrul Malaysiei). Legătura dintre ei este inițial dorința femeii de a crea o grădină japoneză elegantă, în amintirea surorii ei. La fel ca mai toate artele nipone, și grădinile tradiționale ating nivelul maxim de excelență, delicatețe și simbolism, așa că este o reală plăcere să citești despre diversele tehnici. Cel mai mult mi-a plăcut procedeul Peisajului Împrumutat (shakkei) care presupune armonizarea grădinii cu geografia și priveliștile înconjurătoare. 

"Când m-am aplecat să pun la loc polonicul, privirea mi s-a mutat de la suprafața apei la o deschizătură în gardul viu, prin care se vedea, în depărtare, un vârf de munte solitar. Priveliștea era atât de neașteptată, atât de frumos încadrată de frunze, că mintea parcă mi s-a oprit. Liniștea care mă cuprinsese s-a topit când m-am ridicat, lăsându-mi regretul de a fi pierdut ceva."

Cartea e foarte captivantă, cu greu o poți lăsa din mână, însă nu-i o capodoperă. Oricâte grădini, munți verzi îmbrăcați în plantații de ceai, temple budiste vechi și vorbe înțelepte ar fi strecurate în povestea asta, mi s-au părut pe alocuri forțate. Prea sentimentală și siropoasă pentru gustul meu, un fel de hai să pornim într-o călătorie zen de împăcare cu propriul eu în care însă drama nu ne părăsește nicio secundă. Sunt puțin rea și subiectivă, lectura e mai mult decât agreabilă și mi-a stârnit curiozitatea pentru grădinile japoneze perfecte în care fiecare piatră este aranjată după un principiu. Dar uite că greșesc grav, căci frumusețea lor vine tocmai din lipsa perfecțiunii - asimetria, impresia de neterminat, frunzele răzlețe de pe iarbă nemăturate, acestea fac esența grădinilor. Frumos.

"Grădinile împrumută de la cer și de la pământ, din tot ce e în jur; tu împrumuți de la timp, am zis, rostind rar cuvintele. Amintirile tale sunt tot o formă de shakkei. Le transpui în grădină pentru ca viața să îți fie mai puțin goală. Le vezi, așa cum vezi munții și norii, dar nu le vei putea atinge niciodată."