Cărțile Europei: Grădinarul din Oceakov - Andrei Kurkov * *
Literatura uncraineană mi-a dat ceva bătăi de cap din cauza dependenței pe care a avut-o față de Imperiul Țarist și URSS. Cum să separ ucrainenii de ruși? (o întrebare sensibilă zilele astea și în alte contexte...). Să țin cont de locul nașterii, mi-am spus, și ca să fiu și mai sigură am ales un autor contemporan. Amuzant e că am renunțat la Gogol (născut în "Ucraina" secolului XIX) pentru că mi se părea prea rusesc, iar în luna anterioară, dedicată Rusiei, l-am luat ca o nesăbuită pe Bulgakov care e ucrainean ca origine. Pffiu, prea complicat pentru mine.
Am remarcat că am fost cam dură, poate chiar nedreaptă pe alocuri, în impresiile mele despre cărțile de anul ăsta. Prea banale, prea cosmetizate, prea comerciale, prea puțin talent, subiect răsuflat, personaje plictisitoare - pe toate le-am taxat fără menajamente, și asta pentru că sunt un mare critic literar, desigur. Așa că în prag de sărbători am decis să schimb foaia și să vin cu o abordare nouă, flatantă pentru carte. Astăzi vedeta este Andrei Kurkov cu al său grădinar din Oceakov. Tradusă în n-șpe limbi, plină de umor și mister, cu un autor asemănat cu diverse personalități literare internaționale - așa este prezentată și promovată povestea pe ultima copertă. Realitatea? Bine, realitatea mea? Și banală, și răsuflată, si personaje plictisitoare, dar mai ales talent artistic ioc. Deloc. Zero. Prima întrebare: oare cum a reușit să păcălească o editură să îl publice? A doua întrebare: de unde a venit cererea de traducere în alte limbi? Aud că la scriitorii români asta e o provocare... A treia întrebare: oare altă carte mai interesantă nu găseam și eu? Cum nu se grăbește nimeni să îmi răspundă, să facem totuși cunoștință cu Grădinarul din Oceakov.
Igor e un pierde-vară care locuiește cu mama sa într-un sat din apropierea Kievului, dar care printr-o înșiruire convenabilă de evenimente reușește să descopere un portal temporal si spațial către Oceakovul anului 1957. Și uite așa călătorește el seară de seară înainte și înapoi, în trecut și în prezent, făcând troc dintr-o lume în alta cu pește proaspăt din piață, medicamente moderne și eficiente, fotografii vechi, ba în final îl "tranzacționează" chiar și pe cel mai bun prieten. Exagerez, ideea nu e asta, de fapt e o carte de acțiune, cu mult suspans, bandiți, roșcate fâșnețe și miliție comunistă, în care nu se prea întâmplă nimic. Sigur, e o crimă rapidă și curată la final, perfect onorabilă și un deznodământ plin de speranță (?), dar nu e nimic prea solicitant pentru intelect, pe cuvânt de cititor. Curios e că singurele pasaje memorabile vin dintr-o lucrare-manifest pe care o citește personajul principal, așa numita Cartea mâncării. De acolo aflăm că:
"Oamenii, prin relația lor naturală față de lume și mâncare, se împart în grădinari și pădurari. Grădinarii receptează lumea în primul rând ca pe o grădină în care trebuie să te porți corespunzător, să repari ce e rupt, să împodobești construcția și să ții totul în ordine. Pădurarilor le place tot ce e sălbatic și sunt mai potriviți să rupă și să trăiască în mijlocul lucrurilor rupte, decât să construiască și să renoveze."
Acestea fiind spuse, îmi închei anul beletristic dezamăgitor, cu rușinea de a nu fi fost în stare să descopăr cum se cuvine literatura ucraineană - rămân datoare. Însă nu e de ignorat nici satisfacția de a îmi fi îndeplinit provocarea lansată la sfârșit de 2020, căci, iată, am reușit să trec prin toate țările trase la sorți (cu excepția lui Monaco, altă restanță) și am avut plăcerea să citesc câteva lecturi încântătoare pe care în mod normal nu le-aș fi găsit.
