O mie de cocori - Yasunari Kawabata * * * *
Cărțile japoneze sunt micuțe și delicate, întocmai ca poveștile ce sunt scrise in ele. Dacă ai chef de ceva liniștitor și artistic, o seară e de ajuns pentru a citi din scoarță în scoarță o operă de-a lui Kawabata, de exemplu. Ce m-a uimit din nou este atenția la detalii extraordinară, atenție care este exprimată prin metafore și gesturi cu înțelesuri ascunse. De fapt cred ca asta este marcă înregistrată pentru autor.
O mie de cocori nu atinge maximul de eleganță, așa cum o face Vechiul oraș imperial (parcă la dialog se simte cel mai mult diferența), dar nici mult nu îi lipsește. Cu toate astea, mie mi-a plăcut mai mult, mi s-a părut foarte umană prin imperfecțiunea personajelor. Singurătatea, tristețea, frumosul, demnitatea sunt secondate de rușine, greșeli, răzbunări și moarte. În mod normal un scenariu cu un așa câmp lexical ar duce negreșit către vreo poveste melodramatică ieftină. Nu și aici, căci subtilul, cadrul floral, ceremonia ceaiului reușesc toate să țeasă un univers gingaș.
Kikuji este un tânăr a cărui amintire a părinților morți îi ghidează concepțiile și percepția asupra unor femei ce i-au cunoscut familia într-un fel sau altul. Pe drumul maturizării însă constată că mai toate aceste sentimente devin mixte, uneori de-a dreptul contradictorii. Se pomenește făcând greșeli similare înaintașilor săi, confuz și neîncrezător în propria-i persoană.
"Puternice și rafinate, vechi de trei, patru sute de ani, bolurile nu trezeau nici un fel de gânduri morbide. (...) Zărindu-și părintele și pe mama lui Fumiko în acele boluri, Kikuji simți că zămisliseră două fantome și le puseseră una lângă alta."
Acțiunea se petrece în Tokyo și împrejurimi, la câțiva ani după al doilea război mondial, și n-am putut să nu mă gândesc că poate cartea asta a imortalizat o parte din problemele societății japoneze de atunci. Aș spune eu că pe cea mai subtilă și greu de înțeles, latura emoțională. Oamenii tânjeau după apropiere și după confortul pe care poate să ți-l dea doar cineva pe care îl cunoști de mult. Poate că din cauza asta Kikuji renunță la începuturile pure oferite de fata cu o mie de cocori și alege să meargă pe un drum anevoios care nu îi aduce fericirea.
Ochii sau obrajii lui Yukiki erau acum simple linii abstracte, ca niște fulgere luminoase. Semnul din naștere al lui Chikako, pe de altă parte, era la fel de prezent ca amintirea unei broaște râioase."
