Cărțile Europei: Politică și societate - Papa Francisc întâlniri cu Dominique Wolton * * *
Provocarea literaturii europene a început bine anul, cu o pauză în luna ianuarie. Oricât am căutat și mi-am dorit să bifez Monaco, nu am putut să găsesc nimic tradus în limba română care să fi fost scris de un autor monegasc. Am aflat de existența lui Louis Notari, care se pare că este mama și tata literaturii lor, dar din păcate la noi în țară este un anonim nepublicat. Asta e, mi-am zis, să purcedem înainte cu avânt...sau nu?! Februarie mi-a adus cadou un alt stat european gigantic, plin de nativi dornici de scris povești haioase. Vatican. Decisă totuși să nu o dau iar în bară, mi-am ales o carte a papei Francisc, scrisă de francezul Dominique Wolton în urma unor interviuri tete-a-tete ce au avut loc pe parcursul unui an întreg.
Politică și societate e o colecție de întrebări și răspunsuri, ce curg însă mai degrabă ca o discuție între doi intelectuali care nici măcar nu vorbesc aceeași limbă. Cartea mi s-a părut onestă și atent scrisă, presărată cu câteva idei deștepte și adevăruri contemporane ce ne deranjează, dar totuși destul de plată și de formală pentru gustul meu. Nici nu mă așteptam la altceva având în vedere interlocutorii și specificul acestui gen de lucrare. Sunt abordate 8 teme mari, de interes pentru Europa zilelor noastre și pentru religie în general, cum ar fi migrația provocată de războaie, tradiția, comunicarea sau milostenia.
Papa mi-a lăsat impresia unui umanist ultra-școlit, cu vaste cunoștințe de literatură (fan Dostoievski!), istorie și filosofie, care și-a asumat destinul de a-și petrece restul vieții în cușca Vaticanului. După cum am observat și eu din media, papa Francisc este destul de popular și asta se datorează probabil și ariei sale de interese. Se pare că este un mare susținător al ecologiștilor, Uniunii Europene ca formațiune socială și al integrării imigranților din țările aflate în război. La un moment dat spune că dacă Europa se teme de invazia numerică și culturală a Orientului, ar trebui să înceteze să mai fie bunică și să redevină mamă. Se insistă mult pe noțiunea de dialog (interreligios, intercultural), crearea de punți și comunicare permanentă între oameni. În ciuda a ceea ce reprezintă, susține ideea de laicizare a statului, în care toate religiile și culturile să fie acceptate și recunoscute.
Tema comunicării face loc și unor discuții despre jurnalism și propagarea informației în era vitezei. Capitolul acesta mi s-a părut cel mai interesant deoarece noțiunile discutate mi se pare că sunt specifice anilor digitali pe care îi trăim.
"(...) aceeași problemă se pune astăzi în ceea ce privește mondializarea informației: jurnaliștii sunt în măsură să abordeze orice temă 'în direct', gândind astfel că sunt 'mai aproape' de realitate și adevăr. Dar ei sunt atât de aproape, încât ignoră perspectiva de ansamblu."
"Nu putem stabili o comunicare de calitate fără capacitatea de a păstra tăcerea."
Sociologul Wolton nu îl menajează atunci când sunt dezbătute probleme sensibile și de mare interes mondial, majoritatea întrebărilor sunt de genul "Dar de ce Biserica nu iese să spună asta sau de ce Biserica nu face lumină/nu dezminte/nu dă un exemplu etc". Răspunsurile sunt mixte, adică unele sunt concrete, la obiect, altele sunt diplomate și ermetice, exact așa cum te-ai aștepta să iasă din gura unui papă. Interesantă este și porțiunea dedicată tinerilor, cărora le sunt date câteva sfaturi utile și originale, mi-a plăcut îndemnul la muncă și la veselie și condamnarea trândăviei și rigidității.
Nu este o lectură neapărat antrenantă sau care să abunde în concepte ce îți schimbă viața, dar este o carte inteligentă ce are scopul de a îmbunătății societatea și comportamentul uman. Sau care măcar își propune să le studieze și să le pună în față o posibilă cale de urmat.
"Să nu confundăm fericirea cu o canapea."
"Singura cheie care deschide ușa comunicării este umilința."
"Politica este poate unul dintre cele mai importante acte de caritate. Și asta deoarce a face politică înseamnă să susții popoarele."
