Cărțile Europei: Insuportabila ușurătate a ființei - Milan Kundera * * * *

Deși o țară relativ mică, Cehia are multe de spus în literatura universală. Desigur că primul nume care îmi vine în minte e cel al lui Franz Kafka pe care îl asociez imediat cu nebunia și absurdul, însă recent am descoperit că mulți alți autori s-au remarcat prin originalitate și nonconformism. Pentru proiectul meu literar european aș fi putut să citesc, de exemplu, Peripețiile bravului soldat Švejk, carte pe care o aveam în bibliotecă și de care auzisem că e plină de umor ironic. Dar în momentul în care mi-am ales romanul cehesc pentru luna august, am uitat complet de tot ce știam, ghidată de prejudecata că eu dețin doar literatură clasică, din țări cu tradiție în așa ceva. Cehia? Hmm, în afară de Procesul pe care il citisem in adolescență, eram sigură că nu-i nimic interesant de descoperit. M-am înșelat, desigur. 

Milan Kundera a apărut în toate căutările mele pe net, în accepțiunea unora e veșnicul perdant al premiului Nobel. Eu nu știu ce să zic, am citit totuși doar un titlu de la el, dar mi-a lăsat senzația că nu duce deloc lipsă de talent și de idei, însă își bate joc de ele. Cel puțin cam asta face în Insuportabila ușurătate a ființei. Fugar din calea URSS-ului ce-a invadat Praga, Kundera s-a exilat în Franța, țară care l-a adoptat cu lăcomie, așa cum a făcut cu atâția intelectuali în secolul XX. Ca urmare, romanul său se țese în jurul comunismului, invaziei rusești din 1968, a rețelelor de informatori și a ipocriziei umane. Evită însă cu măiestrie orice clișeu, căci reușește să cuprindă realitatea anilor '60 și '70 în alegorii și metafore cinice, asemănător (dar nu la fel de impresionant) cu ce face Günter Grass. 

"eu însumi am cunoscut și am trecut prin situațiile astea; cu toate acestea din niciuna nu s-a înfiripat personajul care sunt eu însumi, în al meu curriculum vitae. Personajele romanului meu sunt propriile mele posibilități care nu s-au realizat. (...) Romanul nu-i o confesiune a autorului, ci o explorare a ceea ce reprezintă existența umană în capcana devenită lume."

Tomas este un neurochirurg praghez care își iubește meseria și independența și căruia nu îi pasă câtuși de puțin de norme sau de părerea oamenilor. Personalitatea sa libertină este unul dintre motivele pentru care Tomas trăiește, după cum ne spune autorul, sub semnul ușurătății. Pe de altă parte, soția sa Tereza -  o fată din provincie fără educație - este osândită să îndure greutatea ființei, poate în special pentru că ea nu reușește să privească trupul și sufletul ca pe două entități diferite ale omului. Tereza are coșmaruri oribile frecvente și se simte slabă și neputincioasă în comparație cu Tomas cel puternic și perfect. Toate astea din cauza experiențelor și mediului din copilărie, dar și a nedreptăților pe care i le pricinuiește chiar soțul ei. Dacă săramana Tereza pare că e un personaj imaculat (surprinzător chestia asta nu m-a deranjat aici, chiar dacă detest portretele doar în alb sau negru), Tomas e foarte nuanțat, întocmai precum îndoielile sale legate de alegerile în viață.

"Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și nu are cum să o compare cu niște vieți anterioare, nici să o corecteze în niște vieți ulterioare. (...) Nu exista nicio posibilitate de a afla care hotărâre era mai bună, întrucât nu exista niciun termen de comparație. "

Romanul m-a dezamăgit puțin pentru că se insistă prea mult pe anumite idei și din cauza aceasta tinde spre banalitate și comercial. A doua parte a cărții este mult mai bună, după părerea mea, iar Kundera abia aici ne arată cât de bine mânuiește ideile și cuvintele. Modul de operare al securității comuniste, rusificarea forțată a Cehiei și emigrația masivă a populației care nu putea suporta regimul, toate sunt doar un fundal (sau un pretext) pentru o mulțime de teorii filosofice foarte pertinente și interesante. Destinele lui Tomas și al Teresei nu par deloc desprinse dintr-o ficțiune, sunt cât se poate de normale și de neremarcabile. Pentru că nu acceptă propaganda comunistă, el își pierde slujba și devine spălător de geamuri și vitrine, împreună încearcă (fără succes) să emigreze în Elveția, dar mai presus de orice se luptă cu obișnuita încercare de a fi fericiți. Nu viața lor contează, ci întrebările pe care și le pun și neliniștile care îi consumă. 

"Timpul uman nu se învârtește în cerc, ci avansează în linie dreaptă. Acesta-i motivul pentru care omul nu poate fi fericit, căci fericirea e năzuința spre repetare."

"...o lume în care căcatul e tăgăduit și în care toți oamenii se comportă ca și când acesta n-ar exista. Acest ideal estetic se numește kitsch. E un cuvânt de origine germană, care a apărut la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, și s-a răspândit apoi în toate limbile. Folosirea sa frecventă a făcut însă să i se șteargă semnificația metafizică originală, și anume: kitsch-ul este, în esență, negația absolută a căcatului; atât în sensul propriu, cât și în cel figurat al cuvântului: kitsch-ul exclude din câmpul său vizual tot ce-i esențial inacceptabil în existența umană."