Un bob de grâu - Ngugi wa Thiong'o * * * *

 

"Astăzi primim Uhuru."

Literatura africană, ce subiect inedit și exotic! Am citit deja din Mahfuz, dar parcă Egiptul și nordul continentului, în general, fac parte din altă lume, mediteraneeană și apropiată de capacitatea noastră de înțelegere. Africa neagră în schimb e slab reprezentată, mai curând găsești câte un străin care a povestit despre aventurile avute acolo, dar asta nu mă ajută deloc pe mine. Eu vreau experiența autentică, a unui nativ. M-a salvat Ngugi wa Thiong'o, un scriitor excelent care le dă clasă multor celebrități supraapreciate și care mi-a amintit încă o dată o treabă importantă. Ca să contezi în literatură nu e suficient să ai vorbele la tine și o imaginație bogată, ci ai nevoie să fii un mare cunoscător al naturii umane. 

Kenya, 1963. Unul dintre ultimele diamante ale coroanei britanice se pregătea să se desprindă și să respire independeța câștigată prin multă suferință. Colonizarea englezească a durat mai puțin de 100 de ani, dar a fost intensă și dureroasă pentru populația băștinașă care în anii '50 a pornit revolte ample, în tandem cu "deșteptarea națională" postbelică care a avut loc prin Asia și Africa. Bărbații depuneau jurământul secret de libertate, luptau, iar mulți dintre ei erau închiși ani de zile în lagăre de detenție. În vremuri de felul acesta, liderii erau esențiali, iar în cultura kenyiană aceștia capătă o aură mistică, aproape de sfințenie, care se contopește perfect cu legendele și tradițiile străvechi. Am auzit cândva că atunci când scrii despre un popor trebuie să ai grijă să umpli pagina și pe față, dar și pe verso, adică să atingi și partea ascunsă a poveștii, motivele și metodele prin care țara este ceea ce este. Așa și Un bob de grâu, nu-i o carte de capă și spadă, nici de glorificare a eroilor, ci este imaginea sinceră a unor oameni greu încercați.

"Omul alb mergea cu mașina. Trăia într-o casă mare. Copiii lui mergeau la școală. Dar cine ara pământul pe care creșteau cafea, ceai, piretru și sisal? Cine săpa drumurile și plătea impozitele? Omul alb trăia pe pământul nostru. Mânca din ce cultivam și găteam noi. Și până și firimiturile de la masă le dădea câinilor lui."

Dincolo de detaliile istorice, interesante de altfel, cartea strălucește prin personajele sale construite întocmai cum îmi place mie: din lumini și umbre. Mumbi, soția perfectă, este și înger și demon pentru Gikonyo care nu poate oferi iertare și înțelegere chiar dacă și el poartă povara unei mărturisiri lașe. Karanja se ridică împortiva propriului popor pentru a salva o mare iubire, iar Mugo e cel mai nuanțat dintre toți. Văzut ca un salvator, cel mai curajos și mai nobil dintre săteni, în el de fapt arde flacăra rușinii, a trădării și a vieții mincinoase care l-a urmat apoi. Revoluția și războiul nu sunt pentru toată lumea, Mugo vrea doar să fie lăsat în pace pe shamba lui, să își trăiască viața după propriile putințe. Nu vrea să ceară nimic și nu vrea să ofere nimic kenyenilor încrâncenați și avizi după Uhuru, libertate. De fapt Ngugi merge atât de departe cu analiza naturii umane, încât încearcă inclusiv să justifice convingerile și motivația patriotică a șefului britanic. Thompson îi este loial până la moarte reginei sale de acasă și nu poate să accepte înfrângerea poporului său.

"- Încă nu suntem învinși, remarcă el cu glas răgușit. Africa nu poate, nu se poate descurca fără Europa."

"Întotdeauna i se păruse greu să ia o decizie. Ferindu-se parcă din instinct să declanșeze evenimente ale căror consecințe nu le putea prevedea, se lăsa fie dus de val, fie împins în vâltoarea faptelor de un demon misterios (...)."

Dacă ar fi să menționez și o parte mai neplăcută, aceea ar fi dificultatea cu care se citește cartea. Am tras de ea mai mult de o lună de zile, cu pauze lungi, iar principalul impediment a fost pentru mine diferența culturală, începând cu numele personajelor care mi-au creat confuzie până la final și terminând cu stilul literar al autorului, cu o curgere narativă neobișnuită. Chiar dacă nu e printre lecturile favorite de anul acesta, mă felicit pentru această alegere care m-a ajutat, iată, să "vizitez" beletristic o țară nouă.