Pe strada Mântuleasa... - Mircea Eliade * * *
Mircea Eliade a fost un intelectual ocupat. Pe lângă meseria de profesor universitar și-au făcut loc numeroase alte pasiuni și interese ca literatura, istoria, religiile și miturile, ocultismul și călătoriile. A publicat cărți și diverse studii în patru limbi diferite (!) și a lăsat în urma lui o moștenire neprețuită. Printre atâtea lucruri și-a făcut loc și dragostea pentru București, oraș în care s-a născut și în care și-a petrecut prima parte a vieții. Mântuleasa a rămas în memoria bucureștenilor ca fiind strada lui Eliade, iar din scrierile sale aflăm multe detalii prețioase din epoca romantică a capitalei.
De aceea am ales și eu nuvela de față, îmi era dor de o carte românească și poftă să citesc ficțiune plasată în orașul meu. M-a amuzat puțin limbajul vremii pe alocuri depășit în ziua de azi, m-am bucurat când recunoșteam locurile descrise, am zâmbit reamintindu-mi de stilul literar mioritic ironic și tragicomic, nu prea mi-au plăcut pasajele fantastice care nu sunt deloc specialitatea mea. "Pe strada Mântuleasa..." e un fel de 1001 de nopți mai puțin orientală (deși are inserții si de așa ceva) și mai mult românească, iar asta din cauză că bătrânul Fărâmă nu își poate controla avântul de povești care creează dependență, într-atât încât ajunge să îi devină simpatic până și Securității din anii '40.
"Adevărata ei poveste, începu senin Fărâmă, durează ceva mai mult de două sute de ani, căci toate câte i s-au întâmplat, de-acolo i s-au întâmplat (...)."
Nu știu cât din ce ne spune Fărâmă e imaginația pură a autorului și cât e folclorul vechi și autentic de pe la noi. Cert este că avem parte de niște personaje cu totul ieșite din comun - în special Oana, statuia de fată - și imaginația nebună se dezlănțuie pe măsură ce firele poveștii se încurcă tot mai mult. Pe scurt, un fost director de școală pensionat, atrage suspiciunile comuniștilor abia veniți la putere din cauza nesfârșitelor cunoștine pe care le are despre foștii săi elevi, unii dintre ei ajunși acum în funcții de conducere ale partidului. Lucrează pentru ruși sau poate pentru ceilalți, ce interese ascunse are Fărâmă, este oare posibil să fie doar un bătrân nostalgic cu o memorie de elefant și un suflet de scriitor? De la el aflăm de multe obiceiuri stranii și întâmplări magice petrecute pe meleagurile noastre, așa cum este cel de mai jos:
"(...) Iorgu și-a adus aminte că țăranii români zvârlă, la Paște, cojile de ouă roșii în gârle, și spun că apele le vor duce în Țara Blajinilor, ființe vrăjite care trăiesc undeva pe sub pământ, și că cojile vestesc Blajinilor că a venit Paștele."
Mi-ar fi plăcut ca povestea să fie mai legată și mai lungă, nuvela să fie transformată, poate, în roman și să găsesc mai multe legende și istorii vechi bucureștene. Pe de altă parte, am înțeles și am apreciat tonul misterios și finalul obscur, s-au potrivit bine cu tema ușor detectivistică și cu întâmplările fantastice care îi plăceau așa de mult lui Eliade. Voi mai încerca și alte cărți de ale lui în viitor. Doar că nu Maitreyi, asta niciodată.
