Oameni și locuri din vechiul București - Lelia Zamani * * *

 

În unele zile mă întreb și eu cât o să mă mai țină fascinația asta subită pentru clădiri și povești vechi din București. Poate că o să mă trezesc într-o zi și o să îmi spun că nimic nu contează în afară de prezent, că trecutul e al morților, iar istoria e bună doar să stea în cărți pentru momentele când viitorul va avea nevoie de referințe. Dar cum încă nu am fost binecuvântată cu deșteptarea asta, iar interesul meu pentru inutilități desuete e la cote înalte, m-am distrat cu o carte scrisă de istorica Lelia Zamani.

Oameni și locuri din vechiul București e o colecție de scurte articole dedicate unor monumente, străzi, muzee sau obiceiuri bucureștene mai mult sau mai puțin cunoscute. În ultimii ani au apărut destul de multe informații online despre trecutul capitalei, dar e cu totul altceva când citești o lucrare a unui om de profesie care are și talent în a scrie concis, cursiv și elegant (da, mi-a plăcut stilul autoarei). Mi-aș fi dorit mai multe capitole, cărticica mi s-a părut cam prea subțirică, abia ce te prind poveștile că se și termină. 

Aflăm că românii de acum 150 de ani se asemănau foarte mult cu cei de acum și la tradiții și la mentalități. În secțiunea dedicată Crăciunului sunt detaliate colindele, mâncărurile și crezurile de prin secolul XIX, perioadă în care bucureștenii începuseră să împrumute de la sașii din Ardeal moda bradului. Se pare că acest obicei la modă în vestul Europei i-a contrariat pe intelectualii vremurilor, în frunte cu Petre Ispirescu, iar scrierile vremurilor notau: "Bucureștii s-au prefăcut, s-au reînnoit, s-au schimbat, nu mai sunt ce au fost odinioară. S-au lepădat de sărbătorile patriarhale, frumoase, mistice și au împrumutat de la nemți pe Christbaum al lor, care nu se potrivește și nu se va potrivi niciodată cu obiceiurile și datinile noastre". Dar oricâte critici ar fi primit noutățile europene, acestea păleau în fața poftei de nestăvilit a lumii bune din capitală de a copia grandoarea din Paris și Viena. Inedite sunt poveștile despre râul Dâmbovița care în sezoanele ploioase se umfla și inunda grav orașul, iar in zilele caniculare era locul preferat de bălăceală al localnicilor săraci. Cei bogați aveau alte distracții pe atunci, iar una dintre cele mai elegante era plimbarea zilnică pe Șoseaua Kiseleff în trăsuri care mai de care mai sofisticate. Că tot spuneam că bogătașii de atunci se aseamănă cu cei de azi, istoria menționează că deși cele mai multe drumuri bucureștene erau nepavate și într-o stare proastă, trăsurile care le circulau erau mai frumoase decât cele din marile capitale europene.

Pe lângă aceste detalii mondene, sunt interesante descrierile unor străzi comerciale și pitorești precum Calea Moșilor și dispăruta stradă Bazaca. Negustoria se desfășura în stil oriental, atmosfera era de bazar în aer liber în care doamnele aranjate se amestecau cu fel de fel de personaje colorate. 

"Vânzarea se desfășura și pe stradă, magazinele fiind puțin încăpătoare și destul de întunecoase. Adesea tarabele, care aveau deasupra copertine pentru ca țesăturile să fie ferite de intemperii, înaintau atât de mult și dintr-o parte și din cealalta, încât în Bazaca aproape că nu se vedea lumina zilei." 

Toate capitolele sunt însoțite de fotografii vechi și în multe dintre ele se recunosc ușor clădiri ce au rezistat până azi, însă înconjurate de un decor total diferit. Una dintre ele ne arată Calea Victoriei pe care până în anii '30 exista casa și terasa Oteteleșanu, celebră printre protipendada bucureșteană și care mai apoi a fost dărâmată ca să facă loc Palatului Telefoanelor. 

Cartea e cu mult mai captivantă decât încerc eu să arăt aici și plină de informații bine documentate. Perfectă pentru proiectul meu București în detaliu.