Cărțile Europei: Al cincilea fluture - Uroș Petrovici * *

 

Uneori anumite lucruri îți provoacă atât de multă plăcere, încât devin nesănătoase. Atunci e momentul să spui stop, să faci o pauză și să te detașezi total, chiar dacă o să ți se pară că e o despărțire nedreaptă, o pedeapsă auto-impusă care nu are sens. După mult timp, când ai început să uiți de obsesia ta, deschide din nou o ușă către ea și verifică dacă îți mai suscită același interes. Dacă răspunsul e pozitiv, înseamnă că nu a fost doar un capriciu de moment, și e cazul să te întorci cu și mai multă poftă la ceea ce îți aducea atât de multă bucurie. În cazul meu e vorba de cărți, părăsite complet în urmă cu un an, actualmente în curs de redescoperire. Spun "în curs de..." pentru că prima carte aleasă a fost slăbuță rău, știam că ar trebui să fie un roman horror pentru copii, după cum se prezenta pe copertă, dar nu mă așteptam să fie atât de plicticoasă. Ce să zic, nu mi-a satisfăcut deloc setea de lectură, dar nu mă dau bătută, următoarea o să fie o capodoperă, o să vedeți!

Am reluat șirul provocărilor literare europene trasate pentru anul 2023 (normal că am rămas în urmă, cu temele nefăcute) și uite așa am ajuns la Serbia. Iugoslavia a dat numeroși autori valoroși, dar așa cum spuneam mai demult, pe mulți intre ei e aproape imposibil să îi încadrezi la o singură țară. Sârbi, croați, bosnieci, muntenegreni sunt deopotrivă amestecați și separați, ba același neam, ba popoare inamice, vorbesc și nu vorbesc aceeași limbă...uf! Așa că am constatat că am o mare problemă în a găsi un roman pur sârbesc, la un moment dat mă decisesem la Pelerinajul lui Arsenie Njegovan, găsit într-un anticariat online, însă până să apuc să îl cumpăr am dat peste Al cincilea fluture, hmm, un roman horror plasat în Belgrad, adjudecat!

Așadar, povestea. Aleksa e un puști orfan, cu o copilărie dificilă și nefericită la orfelinat. Cum se întâmplă mai mereu, personajul care trece prin aventuri fantastice e la început un om banal, dacă nu chiar necăjit, iar apoi viața i se schimbă complet. Așa și aici, Aleksa zis și Kuș, fuge din orfelinatul blestemat, își descoperă imediat puterea magică de a vorbi cu spiritele și este adoptat de un bătrân misterios. Rapid află și că spiritele cu care interacționa erau de fapt niște morți vii, prinși în Tărâmul de Mijloc (vă așteptați?), care vor să îl ajute sau oare pregătesc ceva îngrozitor? Îl avem și pe Iovița Lupu, bau-bau din poveste, al cărui scop în viață e să îl prindă pe bietul Kuș și alți câțiva indivizi mai mult sau mai puțin înspăimântători.

Iovița Lupu are control asupra tuturor câinilor vagabonzi din Belgrad, iar autorul ne face să credem că orașul e plin de haite, asta chiar sper să fie doar ficțiune și nu realitate. Mai grav e că poate controla și lupii din pădure (din nou, vă așteptați?) care declanșează o urmărire a lui Kuș pe viață și pe moarte în munții sălbatici Tara. Finalul...rămâne pentru mine, am rezumat eu în două fraze toată cartea (pe cuvânt de cititor că nu se întâmplă nimic altceva interesant), dar nici chiar să dezvălui finalul nu pot!

Nici Uroș Petrovici nu mi s-a părut a fi vreun scriitor prea talentat, în ciuda prezentării elogioase pe care i-o face editura. Probabil că tocmai laudele excesive adresate autorilor necunoscuți sunt un semnal de alarmă la care voi fi atentă de acum înainte. La fel am pățit și cu Grădinarul din Oceakov, am avut speranțe mari și m-am pomenit cu un text superficial, prost scris.

"Aleksa rătăcea pe pantele dealurilor Belgradului, ținându-se la distanță de felinarele orașului, departe de drumuri și de lătrături. Era întuneric beznă, iar umbrele confuze îl speriau. Semănau cu niște lupi care se ascundeau printre tufișurile joase. Nu avea voie să rămână în urmă. Respira greu, mânat de gânduri înspăimântătoare.

Chiar și bunicul...? tot repeta el în gând."