Cărțile Europei: Corbul - Panos Ioannidis * * *
Cartea dedicată Ciprului a fost și nu a fost un succes. Însă pentru cât de mică e insula europeană turtită între Africa și Asia, am fost plăcut surprinsă că am găsit imediat un autor de-al locului, tradus în limba română și disponibil în librării. Departe de a fi o capodoperă, este totuși o lectură agreabilă și ușurică și exact așa cred că a fost gândită de la început, nu ca altele care se vor a fi opere monumentale și de fapt sunt niște sfârâieli. E bine să îți cunoști lungul nasului și pentru asta îi ofer puncte în plus.
Cum spuneam, Cipru are o poziție geografică complicată și de aici i se trag toate câte a suferit și în trecut, dar și acum. Povestea are puternice accente autobiografice, spre disperarea mea, dar surprinde destul de bine tumultul social care se pregătea să erupă violent. De parcă nu ar fi de ajuns că ciprioții se zbat între greci și turci de sute de ani, au mai intervenit și englezii cu interesele lor geopolitice și comerciale. În secolul XIX insula cipriotă a fost vândută lor de către Imperiul Otoman, spre deznădejdea grecofililor care în anii 1950 au pornit un soi de război de independență care avea ca scop alungarea britanicilor și unirea cu Grecia. Le-a ieșit doar prima parte, așa că până în ziua de azi au rămas să tragă de pământul ăla greco-turcesc și să își instaleze absurd o graniță în mijlocul capitalei. O graniță între Europa și Asia, întotdeauna un subiect sensibil.
Dar să revin la carte. Vă scutesc de detaliile neinteresante ale vieții naratorului care prin anii '40, '50 își trăiește copilăria și adolescența în Nicosia și în alte câteva orășele din nordul insulei. Partea cu adevărat captivantă este însă aventura supranaturală în lumea spiritelor antice, care ni se servește destul de abil, amestecată printre evenimentele perfect banale, poate chiar reale ale vieții cipriote, încât ajungi la un moment dat chiar să crezi că nu sunt basme. Singurul personaj savuros și memorabil al poveștii este tatăl personajului principal, care deși e plin de defecte și de răutăți, colorează povestea și reușește să te atragă în ea, chiar dacă nu ești fanul fanteziei. Pe scurt, un mic grup de prieteni se lasă convinși că un italiano-indian, Matteo Pellegrino, are înzestrarea de a intra în legătură cu vocea morților care în timpul seanțelor le promit calea spre o comoară străveche îngropată într-un sat de munte din apropiere. Finalul nu e niciodată fericit în asemenea cazuri, dar chiar și așa, nu e câtuși de puțin previzibil, e oare doar o simplă șarlatanie sau...poate mai mult de atât?
"Acolo, <<maestrul>> sau <<mentorul>> lor s-a așezat pe o piatră , și-a fumat cele cinci țigări, a dat pe gât două <<păhăroaie>> de coniac, pe care le luase cu el, prevăzător, taică-său, și a căzut în stare de hipnoză. Cum era el, așa, hipnotizat, dintr-odată s-a ridicat în picioare, a scos un urlet, prcum Tarzan în junglă, și, ținând în mână o lopățică verde din plastic pe care o avea cu el, cum sunt alea cu care se joacă țâncii în nisip, s-a pus să țopăie de pe o stâncă pe alta și, într-o clipită, a coborât pe fundul râpei, pe unde trecea un fir de apă."
Corbul din titlu apare abia la sfârșit, dar din păcate e exploatat prea puțin, deși era punctul de interes al romanului. Mi-au plăcut însă descrierile despre mâncarea și obiceiurile locale, sunt o reclamă grozavă adusă Ciprului, la fel și scriitura lui Ioannidis mi s-a părut reușită, însă m-au dat gata, și nu în sensul bun!, odele pe care naratorul (scriitorul, poate?) și le face singur. Cel mai talentat pictor, muzician, dramaturg, jurnalist, cu un succes absolut la fete și pe deasupra și campion la atletism. Doar că, săracul, nu are noroc în viață, că altfel...Sofocle scria pe el. Nu, nimeni nu vrea să citească așa ceva, însă mare noroc cu taică-su, bâlbâitul și naivul, care cu o inventivitate neobosită găsește mereu noi căi de îmbogățire rapidă sortite eșecului și ne introduce în lumea amețitoare a hipnozei și spiritismului. Noroc cu el, i-a salvat cartea.
