Fiesta - Ernest Hemingway * * * *
Am inceput romanul asta mai mult dintr-o joaca, combinata cu ceva dor (de citit), intr-o perioada in care cam uitasem ce e aia o carte. S-a dovedit a fi solutia perfecta pentru reintroducerea mea in universul beletristicii, fiind antrenanta si suficient de usor de citit.
Il mai citisem pe Hemingway acum ceva ani, in Batranul si marea, asa ca mi-am zis ca nu o sa navighez pe ape total necunoscute. Cel putin asa credeam eu - Fiesta este scrisa cu aproape 3 decenii mai devreme, intr-o perioada in care autorul ducea o viata boema in Europa, fara sa fie marcat de experientele din cel de-al doilea razboi mondial sau ale celui civil din Spania. Romanul se citeste usor, povestea curge fluviu, mai ales daca esti interesat de burghezia anilor '20 si de ceva calatorii prin Franta si Spania.
Il mai citisem pe Hemingway acum ceva ani, in Batranul si marea, asa ca mi-am zis ca nu o sa navighez pe ape total necunoscute. Cel putin asa credeam eu - Fiesta este scrisa cu aproape 3 decenii mai devreme, intr-o perioada in care autorul ducea o viata boema in Europa, fara sa fie marcat de experientele din cel de-al doilea razboi mondial sau ale celui civil din Spania. Romanul se citeste usor, povestea curge fluviu, mai ales daca esti interesat de burghezia anilor '20 si de ceva calatorii prin Franta si Spania.
Cartea are tente autobiografice (Jake este avatarul povestitorului) si prezinta cateva luni detaliate din viata la Paris pe care o traiau atunci cativa artisti sau pierde-vara (unii dintre ei si una si alta). Prima parte este o "poezie pariziana", cu toate cliseele epocii: Franta ca un fel de Mecca al societatii mondene - privita totusi din perspectiva americana, noptile care sunt intotdeauna mai lungi si mai active decat zilele, prietenii "de gasca" ce se leaga de pe o zi pe alta, descrierea restaurantelor si cafenelelor care erau la moda, ziaristi, pictori, scriitori si alti artisti si artiste mai mult sau mai putin autentici care par sa traiasca doar pentru clipa de fata. Jake lasa impresia ca face parte mai mult din categoria celor autentici, care in ciuda unui trai aparent superficial ni se dezvaluie subtil si treptat ca are totusi numeroase pasiuni si talente si reuseste sa fie mai consecvent cu viata sa. Pe de alta parte, compania cu care se inconjoara este cel putin indoielnica: Cohn, un evreu egoist care nu reuseste sa isi gaseasca locul nici in gasca lor, nici in lume in general, Brett, o englezoaica cu un titlu nobil care joaca rolul de femeie frumoasa, cu mintea ascutita, dar totusi incredibil de superficiala si lipsita de sens sau Mike, un scotian din lumea burgheza care se incadreaza perfect in tabloul epocii.
Pata de culoare pe care o da Hemingway soseste insa cand nu te mai asteptai la nimic diferit. Trupa vesela de petrecareti porneste intr-o calatorie in Tara Bascilor. Desigur, obiceiurile vechi mor greu asa ca odata ajunsi in Spania, isi continua stilul de viata. Cartea e salvata de simplitatea si naturaletea cu care sunt descrise orasele spaniole si zona muntoasa din satele in care Jake si amicul Bill pleaca la pescuit, departe de lumea dezlantuita. Si apoi, desigur, mai sunt si coridele, aflate in perioada de glorie. De fapt aici este farmecul povestii care ar fi riscat sa se piarda in mediocritate: placerea cu care scriitorul te introduce in fiesta din Pamplona care gazduieste taurii, matadorii, caii, picadorii, dansatorii, muzica specifica si ritualurile ce sunt urmate cu sfintenie.
Cartea se termina mult mai brusc decat incepe, il lasa pe cititor sa traga ce concluzie isi doreste. A mea a fost una destul de critica la adresa personajelor si daca titlul asta nu ar fi fost deja luat, as fi botezat romanul Rebel fara cauza.
Februarie 2020
